Alexandru Anastasiu

Proiecte

Încă din studenţie Alexandru Anastasiu a fost implicat în foarte multe proiecte în mare parte în domeniul muzicii, ca artă în sine dar şi în diverse altele, simbioză între muzică, teatru, dans şi alte arte.

Împreună cu ansamblul de percuţie Game al Universităţii Naţionale de Muzică, Bucureşti a câştigat premiul Soros pentru întraga activitate, în anul 1998.

În aceeaşi perioadă colaborează în numeroase proiecte cu studenţi ai Universităţii de Teatru şi Film, interpretând în direct coloana sonoră a filmelor şi acompaniînd piese de teatru şi momente artistice de dans modern.

Alexandru Anastasiu a colaborat deseori în producţiile Corului de copii al Radiodifuziunii Române. Ultima colaborare a avut loc la sfârşitul lunii aprilie 2007, în spectacolul “L’eclat de l’eau”(“Strălucirile Apei”) de Serge Folie. Spectacolul de sunet şi lumini s-a bucurat de succes atât pe scena Radiodifuziunii Romane cât şi pe scena Filarmonicii din Sibiu.

Primul proiect individual de anvergură, a avut loc în iarna anului 2006, care s-a materializat printr-un compact disc de colinde clasice, într-un aranjament special, vibrafon, violoncel şi voce.

Lansarea compact discului “Colinde Clasice” a avut loc în foaierul Radiodifuziunii Romane, fiind primit cu caldură de către public şi cu o notă pozitivă de către critici. “Jingle bells”, “Silent night”, “O, ce veste minunată”, “Trei Crai de la Răsărit” au ajuns în Ajunul Crăciunului în casele ascultătorilor prin intermediul postului Radio România Muzical şi Radio România Cultural.

Alexandru Anastasiu şi Adrian Naidin au interpretat “Colinde Clasice” şi în concerte de caritate pentru bătrani şi copii.

Acest proiect se doreşte a fi primul dintr-o serie dedicată sărbatorilor de iarnă, un mijloc de a aduce oamenilor bucuria, printr-o alternativă la interpretarea tradiţională a muzicii Crăciunului.

Proiectul cel mai important este cel în care Alexandru Anastasiu aduce vibrafonul în postura de solist în faţa orchestrei. Acest proiect a debutat pe 16 mai 2007 atunci când alături de Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii Romane, Alexandru Anastasiu a interpretat “Concerto” pentru vibrafon şi orchestră de Emmanuel Sejourne. “Concerto”, în premieră în Romania, a deschis seria de concerte care au în prim plan vibrafonul, urmând ca în scurt timp să urmeze a fi performat cel compus de Ney Rosauro, pentru vibrafon şi orchestră.

Alexandru Anastasiu este implicat şi în diverse proiecte de jazz, acest gen muzical reprezentând pentru el, cea mai variată posibilitate de exprimare, libertate nemarginită a spiritului, explozie de sentimente şi trăiri.

Colaborează în diverse formaţii de jazz cum ar fi: Marius Popp Band, Nicolas Simion and the Wild Dogs, Andreea Pauţa band şi altele. Alexandru îşi va constitui în scurt timp propria formaţie de jazz.